Surpriză în Liga 1! EXCLUSIV** Stoichiță fost pus pe liber de Sheriff marți, acum vine în România să se bată pentru Europa. Cu cine poate semna antrenorul:

Surpriză în Liga 1! EXCLUSIV** Stoichiță fost pus pe liber de Sheriff marți, acum vine în România să se bată pentru Europa. Cu cine poate semna antrenorul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Secunzii lui Viorel Hizo și-au dat ieri demisia, iar postul „Dulăului” este amenințat de cel supranumit „Lippi”, proaspăt demis de la Sheriff

Dorin Zotincă și Cristi Dulca au părăsit ieri Vasluiul din cauza problemelor financiare

Viorel Hizo nu mai duce demult o viață ușoară la Vaslui. Punctele din campionat se risipesc, bani nu prea mai sunt, sprijinul patronului nu se mai simte, fanii îl contestă, iar acum nici secunzii nu îi mai sunt alături. Cristi Dulca și Dorin Zotincă au renunțat ieri la posturile de antrenori secunzi, lăsându-l pe „Dulău” fără asistenții alături de care a condus banca tehnică a vasluienilor 14 etape din acest sezon. Surse din interiorul clubului susțin că la baza deciziei celor doi ar fi stat presiunea prea mare, restanțele financiare, dar și lipsa sprijinului din partea conducerii.

Stoichiță era lider!
Aceleași surse apropiate moldovenilor au venit și cu varianta înlocuirii cât mai rapide a lui Hizo cu Mihai Stoichiță (foto). Acesta din urmă a fost demis ieri de la Sheriff Tiraspol, cu toate că echipa sa era lider detașat în campionatul din Moldova, cu 12 puncte în avans. Stoichiță, care a părăsit liderul Moldovei pentru că i-au plecat doi jucători importanți, este pe lista „galben-verzilor” pentru a preluarea gruparea finanțată de Adrian Porumboiu. Viorel Hizo va purta zilele acestea o discuție importantă cu patronul său, în urma căreia se va decide dacă trebuie să-și caute asistenți pentru partida cu Severin sau îi lasă locul liber lui Stoichiță.

Nu se pune problema să vină Stoichiță. Hizo își va completa staff-ul și va duce campionatul la bun sfârșit
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×